Close

Modelul nostru pentru o viață îndelungată – locuitorii ”zonelor albastre”

„Zonele albastre” se numește lucrarea unui cercetător și scriitor american de succes, Dan Buettner. Acesta a călătorit în cinci zone ale globului, pentru a studia,  în cadrul unui proiect antropologic și demografic, acele regiuni ale căror locuitori au reușit să depășească vârsta de 100 de ani. Scopul lui Buettner era să identifice un număr cât mai mare de centenari care locuiesc în „zonele albastre” și să afle secretul vieții îndelungate a acestora, pentru a-l dezvălui apoi concetățenilor săi, dar și tuturor celor interesați din lume. În SUA, durata medie de viață este de  77,8 ani, însă este de așteptat ca aceasta să scadă datorită incidenței ridicate de boli cronice. Totuși, multe dintre aceste boli cronice pot fi prevenite prin  schimbări simple ale stilului de viață pe care le poate opera fiecare dintre noi.  Autorul ne avertizează că dacă trăiești viața americanului de rând, cu un regim alimentar bogat în hrană procesată, ce conține lactate și carne tratate cu antibiotice  și legume și fructe contaminate cu pesticide, la care se adaugă  un program de viață intens, plin de responsabilități, care-ți lasă puțin timp pentru mișcare fizică și relaxare, s-ar putea să  ajungi să nu te bucuri niciodată de viață îndelungată, ci, dimpotrivă, să contribui  tu însuți la reducerea duratei acesteia în mod semnificativ, chiar cu 10 ani. Pe de altă parte, oamenii de știință au ajuns la concluzia că acești 10 ani de viață sănătoasă și fericită pot fi garantați dacă înțelegi din timp  să-ți modifici regimul de alimentație, atitudinea și viziunea asupra lumii și dacă  încerci să faci mai multă mișcare fizică. Autorul a observat că deși trăiesc în „zone albastre” diferite, oamenii care le populează au câteva caracteristici comune legate de comportament și stil de viață, în ciuda faptului că locuiesc în zone ale lumii atât de îndepărtate una de cealaltă, că aparțin unor rase, naționalități și religii atât de diferite. Aceste caracteristici comune privesc coerența familiei, evitarea fumatului, regimul preponderent vegetarian, activitatea fizică moderată dar zilnică, angajamentul social, în care toți oamenii de toate vârstele sunt activ implicați social și perfect integrați în comunitatea în care trăiesc.

Dar care sunt “zonele albastre” ale lumii? Zonele  din lume în care cercetătorii au descoperit oamenii cu viața cea mai lungă sunt:

  1. Sardinia, Italia – o insulă mică, care aparține de Provincia Nuoro
  2. Ikaria, Grecia
  3. Okinawa, Japonia
  4. Nicosia, Costa Rica
  5. Loma Linda, California – o zonă în care trăiește grupul religios numit “Adventiștii de ziua a 7-a”

Ce putem învăța din experiența populațiilor care locuiesc în „zonele albastre” ale lumii pentru a ne asigura o viață îndelungată ?

  1. Învățăm să apreciem hrana adevărată, organică, în special cea provenită din plante. Centenarii studiați nu sunt nici vegani, nici vegetarieni, dar urmează un regim alimentar bazat în esență pe legume, fructe, ierburi, nuci și semințe, diverse boabe, uleiuri de calitate, cum este uleiul de măsline, lactate de calitate, cum este laptele de capră hrănită cu iarbă sau brânzeturi făcute în casă, produse fermentate cum sunt iaurtul, kefirul, tempeh, miso și natto, boabe integrale de grâu sau porumb organic. Deci, locuitorii din Sardinia, Nicosia și Okinawa se hrănesc cu alimente bogate în substanțe nutritive, pe care le produc în propriile lor gospodării, care sunt neinfestate cu substanțe nocive, la care ei adaugă mici cantități de proteină animală. Hrana lor de bază constă în legume, boabe integrale, cartofi dulci și tortilla din făină de porumb. Prin urmare, dacă mâncăm alimente puternic antioxidante, care să reprezinte jumătate sau mai mult din porția unei mese, vom lupta eficient împotriva inflamațiilor, știut fiind faptul că inflamația se află la originea celor mai multe dintre boli. Alimentele de origine vegetală conțin cantități mari de fibre, antioxidanți, agenți naturali anticancer (fibră insolubilă), substanțe care reduc colesterolul sau care distrug cheagurile de sânge, plus minerale esențiale. Așa se explică de ce în „zonele albastre”, ai căror locuitori urmează un regim sănătos de viață, se înregistrează mult mai puține cazuri de infarct, atac cerebral, diabet, demență și cancer decât în SUA. Centenarii din „zonele albastre” nu evită carnea sau produsele animale (cu excepția grupului religios „Adventiștii de ziua a 7-a”, care o fac din motive religioase). Pur și simplu, de-a lungul timpului, aceștia nu au avut acces la carne foarte adesea, drept pentru care au consumat produsul doar de câteva ori pe lună. Regimul lor alimentar a cuprins  însă lapte de capră sau de oaie, ouă și pește mult mai des, de obicei de 2 ori pe săptămână. In general, centenarii din „zonele albastre” au consumat carne doar în ocazii speciale (cu ocazia unor sărbători sau festivaluri).

Care este așadar regimul recomandat pentru o viață cât mai îndelungată?

  • 4-6 porții de legume și fructe în fiecare zi (ideal, aproximativ 2 feluri de legume la fiecare masă) + 1-3 fructe
  • Hrană integrală variată, care asigură proteine și grăsimi sănătoase (nuci și legume)
  • Produse animale de bună calitate (nu vă închipuiți că vă sunt necesare la fiecare masă sau chiar în fiecare zi !)
  • Superalimente naturale, cum sunt ierburile proaspete, mirodeniile tradiționale și ceaiurile
  • Alimente probiotice care sunt fermentate și care asigură bacterii prietenoase pentru digestie, ceea ce sporește imunitatea organismului

2. Învățăm să evităm hrana procesată și ambalată. Regimul alimentar din “zonele albastre”, spre deosebire de cel din SUA, se distinge prin faptul că nu conține zahăr, pesticide și ingrediente artificiale. În “zonele albastre”, se folosesc doar îndulcitori naturali, dar nu pe scară largă, în timp ce carbohidrații rafinați și aromele artificiale nu sunt utilizate. Dacă locuitorii SUA ar adopta această cură naturală împotriva diabetului, incidența ridicată a acestei boli nu ar exista. Să nu credem însă că cei ce locuiesc în “zonele albastre” nu știu să se bucure de o “tratație”: localnicilor le face plăcere să bea 1-2 pahare de vin roșu pe zi sau de sake, o ceașcă de cafea sau de ceai de plante, ori să consume deserturi simple cu brânză locală și fructe. S-a constatat o mare preferință pentru alimentele integrale și un profil nutrițional similar cu al dietei mediteraneene, cu un index glicemic scăzut, aproape întotdeauna lipsit de zahăr adăugat și bogat în grăsimi și plante sănătoase. Pornind de la această cercetare, s-a concluzionat că este recomandabil să urmăm un regim care să conțină cantități mici de grăsimi saturate și o mare cantitate de fructe și legume, bogate în fitochimice. După modelul localnicilor din “zonele albastre”, regimul nostru alimentar ar trebui să conțină o mare cantitate de grăsimi mononesaturate, proteine vegetale, boabe integrale, un consum moderat de alcool și porții reduse de carne roșie, boabe rafinate și dulciuri. Să mai observăm doar că peștele nu este întotdeauna prezent în regimul alimentar al localnicilor din “zonele albastre”. Evident că băuturile carbogazoase, cele energizante, batoanele dulci și produsele de patiserie ambalate nu fac parte din alimentația locuitorilor din “zonele albastre”.

3. Invățăm să ne creeăm cadrul unei  vieți sănătoase. În SUA și în alte țări dezvoltate, dacă vrei să slăbești, soluția este să începi un regim de slăbire. Însă niciunul dintre centenarii din „zonele albastre” nu au recurs vreodată la regimul de slăbire, întrucât  niciunul dintre ei nu a fost niciodată obez. Ceea ce îi caracterizează este alimentația sănătoasă, ceea ce reprezintă un adevărat mod de viață pentru ei, pe care îl împart cu toți cei din comunitatea lor. De aceea unul dintre secretele longevității reieșit din lucrarea „Zonele albastre” este crearea unui cămin și al unui mediu de viață adecvate. Cantitatea și tipul de hrană pe care o consumăm reprezintă mai puțin funcția de a te simți sătul, cât un fenomen social. In civilizațiile occidentale, mâncăm prea mult din cauza împrejurărilor favorizante – prieteni, familie, frumusețea pachetelor, a farfuriilor, a denumirilor, a etichetelor, a luminii, a culorii, a lumânărilor, a formelor, a mirosurilor, în general datorită mediului în care ne hrănim. Dar ce-ar fi să învățăm  să ne  aprovizionăm  cu alimente sănătoase, să scăpăm de lucrurile care ne tentează și să ne  planificăm din timp mese și gustări sănătoase ? Dacă vom  proceda astfel, cu siguranță vom reuși sa reducem consumul nostru de  zahăr, de  hrană preambalată, copios îmbibată de îndulcitori artificiali, de chimicale și de conservanți.

4. Învățăm să ne menținem greutatea ideală, recunoscând semnalele pe care ni le transmite corpul în materie de foame. Cei mai mulți centenari din Nicosia, Sardinia și Okinawa nu au mâncat niciodată în exces și nu au consumat niciodată multe alimente procesate pentru că în general toată viața lor nu au consumat decât porții mici, formate din mâncare organică. Aceștia au fost întotdeauna atenți să nu mănânce prea mult, fie ca să nu facă risipă, fie ca să nu îi priveze pe ceilalți membri ai familiei de mâncare, fie ca să nu devină după masă obosiți și molateci. În Japonia, centenarii practică tradiția culturală numită „Hara hachi bu”, care te învață să mănânci până când te simți doar 80% sătul. În Okinawa, cunoscută sub numele de “Țara nemuritorilor”, localnicii consumă în medie  de 3-4 ori mai  multe porții de legume decât americanul obișnuit. Centenarii rămân slabi pe toată durata vieții lor, având un indice de masă corporală mediu (IMC) de 18-22. Ei urmează un regim sărac spre moderat  în calorii, își conștientizează și își controlează starea de foame, având grijă să fie mereu activi și să mănânce suficiente alimente organice. Cum îți poți controla semnalele organismului legate de foame? Asigurându-ți un bun somn de noapte. Cei ce nu dorm suficient se privează de ani întregi de viață pentru că se știe că somnul ajută buna funcționare a hormonilor, care joacă un rol important în pofta de mâncare și în înmagazinarea grăsimilor. Locuitorii din “zonele albastre” se caracterizează printr-un somn odihnitor de 8 sau mai multe ore în medie pe noapte, ceea ce îi face să-și controleze perfect stressul și poftele alimentare. Nu poți dormi și te simți mereu obosit? Dacă încerci să scapi de stress, să elimini din dormitor toate dispozitivele cu lumină albastră (telefon mobiol, laptop, televizor), să faci suficientă mișcare și să urmezi un regim alimentar sănătos, vei rezolva cu siguranță această problemă !

5Învățăm să facem  cât mai multă mișcare, însă nu forțat, ci de plăcere ! Centenarii din zonele albastre au vieți active, deși n-au intrat niciodată într-o sală de gimnastică. Aceștia nu se feresc  însă de mișcarea fizică ! Astfel, ei merg mult pe jos (în general, între 7 și 10 km pe zi) și fac multă muncă fizică sau manuală, în detrimentul celei automatizate. Dar sunt activi și prin practicarea unor tipuri de exerciții care le fac plăcere, cum sunt yoga, tai chi sau diferite sporturi și jocuri pe care le practică cu rudele sau cu  prietenii.  Mulți dintre aceștia au o muncă care îi solicită fizic, cum este cea de fermier, ceea ce reprezintă o mare diferență față de viața sedentară a cuiva care stă la birou toată ziua. Și tuturor le place grădinăritul, ceea ce înseamnă din nou mișcare fizică, dar și multă vreme petrecută într-un cadru natural tihnit,  care, în plus, le asigură legume, ierburi și fructe proaspete. Iată cum activitatea fizică te ajută să trăiești mai mult prin reducerea inflamațiilor, prin îmbunătățirea funcționării inimii, prin întărirea rezistenței la stress și prin menținerea sănătății osoase și musculare. Un raport asupra longevității publicat în 2012 de Centrul de Prevenire si Vindecare a Bolilor Cardiovasculare din Quebec arată că păstrarea unui regim minimal de exercițiu fizic în ceea ce privește cantitatea și calitatea sa reduce semnificativ  riscul morții, previne dezvoltarea anumitor forme de cancer, reduce riscul osteoporozei și crește durata de viață. Programele de antrenament ar trebui să vizeze îmbunătățirea sistemului cardio-respirator și funcționarea mușchilor într-un mod flexibil și echilibrat, așa încât trebuie să facem efortul de a ne mișca în fiecare zi, fie că este vorba despre exerciții intensive pentru eliminarea grăsimii din zona abdominală, despre jogging, despre yoga sau despre antrenamentele care combină  perioade scurte de exerciții intense cu intervaluri scurte de pauză sau exerciții mai ușoare (HIIT).

6. Invățăm să adoptăm un stil de viață sănătos, menit să reducă stressul. După părerea lui Buettner, acesta este modul cel mai eficient de a-ți ameliora stilul de viață. Trebuie să te înconjori de membri de familie și de prieteni apropiați, care-ți împărtășesc valorile. Pentru locuitorii din “zonele albastre”, aceste legături sociale țin de însăși cultura lor. A păstra legăturile cu lumea reprezintă un mod natural de a-ți reduce stressul și de a-ți îmbunătăți calitatea vieții. Localnicii din “zonele albastre”, scrie autorul, “dispun de sisteme de susținere mai bune și mai puternice, se implică mai mult unii în viața celorlalți, ajutându-se, sunt mai dispuși și mai capabili să-și exprime sentimentele, inclusiv durere și furie și alte trăiri personale ». Acest tip de sistem social consolidează atitudinile sănătoase și pozitive și reduce stressul cronic, care reprezintă unul dintre factorii de bază ce conduce la boli cronice. Studiile medicale au arătat că stressul psihologic acut sau cronic induce un proces inflamator cronic, care, în timp, mărește riscul bolilor cardiovasculare, al tulburărilor mentale, al bolilor autoimune și al problemelor digestive.

Spre exemplu, locuitorii din Okinawa trăiesc în grupuri numite “moais”, care își petrec toată viața împreună;  își vorbesc zilnic, gătesc împreună și se ajută unii pe alții. În mod similar, locuitorii din Sardinia își încheie ziua la barul local, unde se întâlnesc cu prieteni pentru un pahar de vin roșu, sau se strâng pentru a sărbători recolta anuală de struguri sau cu ocazia diferitelor evenimente culturale sau religioase din satul lor, la care participă întreaga obște. Întrucât locuitorii din Sardinia au trăit izolați de restul Italiei de 2000 de ani încoace, aceștia au învățat să muncească și să socializeze unii cu alții, ceea ce reprezintă atât un mijloc de susținere și întrajutorare, cât și de agrement.

“Adventiștii de ziua a 7-a” se întâlnesc săptămânal sau chiar zilnic,  întrucât aceasta reprezintă o formă de consolidare a practicilor lor religioase. Sâmbăta, care este ziua lor liberă, se odihnesc și socializează.

Exemplele de mai sus reprezintă tot atâtea remedii naturale împotriva anxietății, care îți pot păstra ascuțimea minții și sociabilitatea până la adânci bătrâneți.

7. Invățăm să petrecem mai mult timp cu familia și în mijlocul naturii. Familia pare să însemne totul pentru locuitorii “zonelor albastre”. Spre exemplu, sâmbăta, când grupul de adventiști de a 7- a zi sunt liberi, aceștia o petrec în mijlocul familiei, rugându-se la Dumnezeu în spiritul camaraderiei și al respectului pentru natură. Ei susțin că acest obicei îndepărtează stressul cronic (care îți poate distruge viața), consolidează familia și rețelele sociale, asigurând totodată mișcare fizică întrucât toți membri familiei participă la jocuri în aer liber, la plimbări și alte activități comune.

Nu există aziluri de bătrâni în “zonele albastre” pentru că tradiția cere ca cei în vârstă să fie îngrijiți de ceilalți membri ai familiei. De fapt, oamenii în vârstă rămân activi în familia lor până la vârsta de cel puțin 90 de ani. Longevitatea acestora se explică printr-o tradiție care combină obligațiile de familie, așteptările comunității și dragostea sinceră a tuturor pentru cei mai în vârstă. Aceștia se bucură de viață socială, de mulți musafiri și de persoane din familie care le poartă de grijă. Prin urmare, viața lor este plină de sens și lipsită de stress.

Ce trebuie să reținem în principal din experiența localnicilor din “zonele albastre”? Ce putem face efectiv pentru a ne prelungi viața ?

  1. Locuința sau plimbările frecvente într-o zonă verde ne permit să trăim mai mult. Un studiu recent din SUA arată că riscul morții pentru un lot de femei vârstnice care trăiau într-o zonă verde a scăzut cu 12%. Si o viață mai lungă nu e singurul avantaj pentru cei ce locuiesc într-o zonă verde. S-a constatat că aceștia sunt mai implicați în probleme sociale, ceea ce inseamnă mai multe contacte, mai multă comunicare și o viață mai fericită. Mișcarea în aer liber, în mijlocul naturii – pădure, grădină, parc etc. – înseamnă îmbunătățirea sănătății mentale, randament și satisfacții mai mari la locul de muncă (pentru cei încă activi) și mult mai puțin stress.
  2. Preocuparea pentru un regim alimentar sănătos este la îndemâna noastră, a tuturor. Trebuie doar să luăm exemplul locuitorilor din « zonele albastre » ale globului, și anume să consumăm alimente integrale proaspete, lactate fermentate cum e kefirul, ouă organice, carne provenită de la animale de fermă, hranite cu iarbă de pe pășuni, o varietate întreagă de legume și fructe, nuci, grăsimi naturale, cum e uleiul de măsline. Să evităm consumul unor alimente modificate genetic, pline de poluanți, antibiotice și pesticide, al uleiurilor hidrogenate, al cărnii de porc procesate – mezeluri -,  ce sporesc riscul de cancer. Dacă procedăm astfel,  fără însă a ne îmbuiba cu mâncare (ideal este să ne ridicăm de la masă când ne simțim 80% sătui),   nimic nu ne împiedică să ne bucurăm de un pahar două de vin roșu pe zi, sursă de resveratrol, ceea ce îndepărtează probabilitatea de a ne îmbolnavi de boli de inimă, de cancer sau de diabet.

Studiile științifice au demonstrat că tenisul, înotul, exercițiile de aerobics, mersul pe bicicletă, jogging-ul sau alergatul, precum și sportul de forță conduc la prelungirea vieții.

Iar lista sfaturilor și recomandărilor susținute de cercetări științifice poate continua… Important este să reții că o viață îndelungată de care să te bucuri și în care sa fii perfect sănătos nu decurge numai dintr-un regim alimentar adecvat sau doar pentru că te poți lăuda cu gene bune, ci dintr-o serie întreagă de obiceiuri legate de viața noastră zilnică, de părerile, atitudinile și credințele noastre, de evitarea stressului și a exceselor de orice fel, și,  desigur,  de adoptarea unui regim de exerciții fizice regulate.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Politica noastră a fost actualizată în conformitate cu Regulamentul RGPD al Uniunii Europene! Prin accesarea și utilizarea site-ului, vă dați acordul cu privire la Termenii și Condițiile de utilizare! Acest site folosește cookies! Pentru a afla mai multe detalii, vă invităm să citiți: ”Termeni și Condiții!”

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close